Cum facem fata marilor tragedii ale vietii?
Atentie, se inchid usile! M-am gandit sa incep asa pentru a descrie cu cea mai mare acuratete haosul existential in care suntem aruncati atunci cand trebuie sa facem fata tragediilor vietii. Nimeni nu este scutit de aceasta experienta dura, fie ca vorbim de un accident grav de masina, moartea unei fiinte dragi, un atac de cord al sotului, pierderea judecatii unuia dintre membrii familiei sau o boala cronica care debuteaza violent si cu care trebuie sa invatam sa traim pentru tot restul vietii. In aceste momente dure, trebuie sa invatam sa pierdem, dar si sa depasim tragedia pentru a putea continua. E clar ca viata noastra se va schimba pentru a se adapta la noile conditii si este si mai clar ca nu suntem pregatiti.
De aceea, mi-am propus sa ma documentez putin asupra acestor etape ale durerii pentru ca, atata timp cat le constientizam, putem face pasi mici catre progres spre urmatoarea etapa. Vom discuta azi despre durere si despre terapia ei. Singura abordare este aceea de a o invata, de a o intelege pentru a putea iesi din aceasta perioada de criza. Gravitatea evenimentelor se insinueaza perfid in sufletele noastre. Trauma si rezolvarea ei depinde de stadiile durerii, iar daca stim ce urmeaza sa se intample, ne va fi mai usor sa ne stabilim cate un tel: “Acolo vreau sa ajung”:
- Soc si negare.
- Durere si vinovatie
- Furia si negocierea
- Depresia
- Acceptare si speranta
Vad ultima faza ca pe un obiectiv. Din pacate, nu exista sperante de depasire rapida a fazelor asa cum ne-am dori cu totii sa facem. Se pare ca dureaza cel putin un an pana se poate ajunge la faza 5. Si aici depinde foarte mult si de conditiile de viata pentru ca suferinta este foarte intensa.
- Soc si negare
Aceasta este o stare de neincredere si sentimente amortite. In ciuda tuturor ingerilor pazitori din jur, ne dorim sa putem da timpul inapoi sa facem totul sa fie din nou cum trebuie. Refuzam sa credem ca aceasta este noua noastra realitate. Suntem blocati si nu ne putem ocupa de treburile cele mai usoare. Nu intelegem nici macar daca vom mai putea face dus, vom mai putea vreodata sa ne imbracam cu haine de oras, sa iesim din casa, sa mergem pe jos chiar si zece minute. Toate aceste obisnuinte uzuale ni se vor parea supraomenesti. In aceasta faza toate aceste activitati sunt puse in asteptare pentru cand vom avea mai multa energie. Oare cate zile in sir nu vom putea face astea? Apatiei ii ia locul nelinistea. Intelegem ca trebuie sa ne facem de lucru, sa ne tinem mintea ocupata, dar nu ne descurcam nici cu cele mai simple sarcini pentru ca ne extenueaza.
Ne vor extenua interactiunile cu oamenii care incearca sa ne consoleze. Vrem sa ne incuiem undeva si sa ramanem singuri atunci cand ne vine sa plangem. Respingem tot ce ne inconjoara pe cat posibil. Vizitele celor apropiati dorim sa fie cat mai scurte si ne bucuram cand ii vedem plecand. Avem un sentiment profund de respingere deoarece nu ne gasim alinarea in vorbele celorlalti. Fiecare trebuie sa isi poarte singur povara.
- Durere si vinovatie
Viata e nedreapta, asta e tot ce simti. Oare si-a imaginat cineva ca exista o impartire dreapta intre bine si rau, suparare si bucurie? Simti o mare nedreptate. E nedrept ceea ce ti se intampla si de multe ori te gandesti ca tu esti omul rau si ca tu meritai sa nu traiesti in locul fiintei dragi sau ca e normal ca ai avut acel accident de masina pentru ca ai fost atat de rau cu o seara in urma cand ai tipat la fiintele dragi…
Te simti vinovat de modul in care te-ai comportat cu oamenii dragi. De faptul ca nu ai mai avut sansa sa le ceri iertare si sa le spui ca ii iubesti. Simti ca nu mai poti repara raul facut. Simti nevoia sa te scuzi pentru starea in care te afli, nu te mai poti controla in public.
- Furia si negocierea
Suferinta nu este o boala. Se numeste reactie acuta la stres. Esti furios pe acest doctor care se holbeaza la tine cand iti pune acest diagnostic. Tu ii spui ca de-abia te descurci cu indeplinirea sarcinilor usoare, ca nu poti avea grija de casa, ca esti ca o leguma care are nevoie de ajutor si ca sa se imbrace, iar el se uita in calculator si iti raspunde ca suferinta nu este o boala si nu are nici un pic de empatie. Esti dezgustat de un astfel de comportament. Ii suna telefonul, raspunde si incepe sa vorbeasca cu cineva despre pauza de pranz. Nu-ti cred urechilor! Pleci de acolo furios in timp ce el iti ureaza noroc in viitor…Esti nervos ca ai venit pana aici la sfatul prietenilor.
Toate lumea pare sa creada ca este nedrept ce s-a intamplat. Pare ca fiecare convorbire, mesaj sau intalnire cu prietenii sa contina acest cuvant. Te enervezi pentru ca nu simti nimic, nici o alinare. Nu simti caldura si recunostinta. Sunt niste simple cuvinte care nu schimba absolut nimic. Este nedrept sa fii furios pe oamenii care te ajuta care vor sa iti fie alaturi. Iti dai seama ca nu este in regula sa ai pretentii absurde de la acestia pentru ca se straduiesc sa te sprijine. Si totusi esti furios pe familie, pe prieteni, pe toti cei din jurul tau pentru ceea ce tie iti lipseste. Nu poti sa te impaci cu situatia.
Se pare ca resursele tale pentru intamplari imprevizibile sunt mai scazute decat credeai. Esti furios si dezamagit de tine pentru ca nu mai poti pune lucrurile in miscare, nu te mai poti organiza la fel de bine, te simti incompetent, inutil, pur si simplu incapabil.
- Depresia
Ea se instaleaza odata cu grijile. Iti faci griji ca nu vei mai fi in stare niciodata, intri in panica la gandul ca vei fi singur de acum, plangi foarte usor cu gandul la amintiri. Ai un sentiment sinistru ca asa va fi mereu de acum inainte, ca nu vei mai fi niciodata relaxat si nici lipsit de griji. Ai un sentiment puternic de esec. Ti-e rusine ca te afli intr-o stare emotionala proasta. Privesti imaginea din oglinda si-ti vezi pungile de sub ochi si te indemni sa te pui pe picioare cat mai curand, desi stii ca nu merge. Existenta ta pare atat de mizerabila si de pustie, de-a dreptul trista. Lacrimile iti ard in spatele pleoapelor si nu gasesti nici un motiv sa le reprimi. Nu reusesti sa iti pui ordine in ganduri si cu atat mai putin sa iti gasesti cuvintele.
- Acceptarea
Planul e sa ne facem de drum macar 3-4 ore. Sa reusim sa ne deconectam dupa toate noptile nedormite, dupa serile agitate, dupa toate sentimentele de vinovatie si de izolare. Incepe prin a-ti relua activitatile care iti faceau placere inainte de tot ce ai trait in ultimul timp. Mergi din nou la calarie, participa la o activitatea de adulti, bea un pahar de sampanie, improvizeaza, ia parte la conversatii si fa tot ce poti sa le duci pana la bun sfarsit. Nu vei sti sigur cand va avea loc schimbarea, cand vei incepe sa duci gunoiul din nou, cand te va interesa sa ridici corespondenta, vei fi surprins ca ai bagat de cateva ori masina de spalat rufe, ti-ai luat mancare la borcan de la magazine, dar ai incalzit-o singur. Tot e ceva. E un pas inainte. Inca nu stii daca vei fi in stare sa muncesti cand va trebui sa te reintorci la serviciu, inca nu ai curajul nici sa conduci masina. Terapeutul iti va spune sa iti accepti sentimentele. Trebuie sa inspiri adanc atunci cand simti ca nu mai poti si sa iti repeti ca nu e nimic in neregula daca mai si plangi. Prin antrenament vei fi din ce in ce mai bun. Terapeutul iti va da sarcini concrete de urmarit si te va incuraja sa crezi in propriile tale forte.
Vei castiga incredere ca totul va fi bine
Solutia nu este sa numeri zilele si lunile asteptand ca rana sa se vindece de la sine. Va trebui sa iti umpli zilele cu ceva important. In situatia de fata, cu siguranta nu ai idee ce iti doresti. Pentru ca ceea ce iti doresti este imposibil de recuperat. Iti faci curaj intr-o zi sa iesi pana la mall…la intrare, doi soferi carau pe targa pe cineva pana la o ambulanta. Simti binenteles o strangere de inima si o mangaiere la gandul ca viata cuiva se schimba. Li se intampla si altora, nu numai tie.
De sarbatori e cel mai greu. Asa spun toti care au pierdut pe cineva drag. Cu trecerea timpului, sarbatorile vor fi mai usor de suportat, dar mereu vor fi apasatoare. In primul an mai ales, absenta, golul lasat in urma sunt cu siguranta apasatoare si simti ca nu ai nimic de sarbatorit. Dupa masa, anunta-ti familia si iesi la o plimbare. Opreste-te la un magazin si cumpara ceva, orice. Vanzatoarea iti va ura Craciun Fericit. Intoarce-i zambetul si urarile. Wow! Ai zambit!
Ai nevoie de ajutor pentru starea in care te afli ca sa poti depasi cat mai repede acest moment. Sala de asteptare a cabinetului psihologic este una obisnuita, dar ai ales un terapeut ale carui carti le-ai citit si care te-au inspirat. Ti-ai stabilit o intalnire cu el pentru ca ti-a castigat increderea. La inceput nu vei sti de unde sa incepi povestea si nu vei sti in ce ordine sa prezinti intamplarile. Sfatul pe care il vei primi la inceput va fi sa iti gasesti modalitati de evadare. Sa dormi la o prietena intr-o seara, sa faci o schimbare poate (sa-ti iei o noua masina sau un apartament nou), sa incerci sa o iei de la inceput. Te va incuraja sa vorbesti despre cat de greu iti este, de cat de obosit te simti, de faptul ca parca nimeni nu te intelege si despre cat de mult iti plangi de mila. Urmatoarea vizita va fi putin mai usoara, iar la urmatoarea dupa ea iti va fi si mai bine.
Au trecut cateva luni si tu observi pentru prima data copacii care au inverzit de mult si ca vremea e placuta. Urmeaza sa te intorci la serviciu dupa un concediu medical tragic. Ai inceput sa iti creezi din nou o rutina care sa te ajute sa duci o viata mult mai linistita…Inca esti la momentul in care, atunci cand esti invitat la un eveniment, incerci sa iti gasesti o scuza. Prietenii iti spun ca trebuie sa iti ingadui sa-ti traiesti propria viata….
Dupa inca cateva luni, ai iesit in sfarsit cu colegii in oras. Pe drum inspre casa, iti amintesti cum ai cantat pana ai ragusit si iti simti mirosul de alcool. Nu-ti vine sa crezi ca te-ai distrat. Zambesti. Gandindu-te la seara care a trecut. Iti dai seama ca nu ti-ai iesit din mana. Inca mai stii sa te distrezi cu pietenii. Chiar i-ai facut pe cativa sa rada de glumele tale. Ai reusit sa petreci o noapte intreaga fara sa te gandesti la ce ai patit, fara sa te cramponezi de trecut, fara sa te victimizezi, fara sa te compatimeasca ceilalti sau sa se poarte cu manusi cu tine. Inca mai poti fi tu insuti dupa tot ce ti s-a intamplat.
Dupa inca jumatate de an, parca te simti bine. Respiri, traiesti, esti sanatos si poti sa iti porti de grija, facand din fiecarea zi daca nu una placuta, cel purin una suportabila. Ai prieteni, ai familie carora le pasa de tine si care vor sa-ti fie cat mai bine. Ai un job si un salariu care iti permite sa nu duci lipsa de nimic. Poate inca nu ti-ai facut ordine in viata si poate inca mai iti fuge gandul la tragedia ta. Dar trebuie sa treaca, nu-i asa? Te-ai invatat sa traiesti cu ea.
Articole din această categorie
